White Lines

Ioana Lovin

Medic coordonator. Stomatologie digitală. Protetică dentară. Prevenție și restaurări dentare

Despre mine

Am crescut într-o familie în care ambii părinți și-au desfășurat activitatea în domeniul medical. Poate de aceea am simțit dintotdeauna dorința de a ajuta oamenii și de a schimba vieți. Pasiunea pentru artă m-a determinat să aleg o carieră în care le-am putut îmbina pe ambele cu succes și anume stomatologia.

Pentru mine, Estetica și Protetica dentară reprezintă cea mai frumoasă ramură din stomatologie. Ele reușesc, prin artificii mici, să obțină schimbări uriașe cu un impact fenomenal în viața pacienților. Cea mai mare încredere că îmi fac treaba bine și că fac bine mi-o dă rezultatul final. Fericirea de pe chipul pacientului la finalul tratamentului stomatologic este garanția mea.

Sunt o fire empatică. De aceea, încă de la prima vizită, îmi doresc să construiesc o relație deschisă cu pacienții.

Particip permanent la congrese și cursuri de renume din țară cât și din străinătate în Estetică și Protetică dentară. Ele reprezintă o ocazie minunată de a învăța și de a valida munca pe care o depun cu responsabilitate în cabinet în fiecare zi.

Sunt dinamică, și mereu cu zâmbetul pe buze. Iubesc să călătoresc și nu pierd niciun an fără a explora alături de cei dragi insulele grecești. În timpul liber ador să stau în natură și să merg în drumeții montane cu bicicleta. La venirea iernii, abia aștept să-mi pun schiurile în picioare, ca să pot explora pârtiile.

Pregătire profesională:

  • The Big Picture – Anterior direct composite for the complex case; Dr. Tony Rotondo – 2019, London, UK
  • Interferente multidisciplinare in medicina dentara; Congres A.M.S.P.P.R. – 2018, Bucuresti, Romania
  • 3 series Master program in Fixed Prosthodontics – The esthetic and functional rehabilitation; Dr. Mauro Fradeani – 2018, Pesaro, Italia
  • Dental Sleep Medicine; Dr. Susanne Schwarting – 2017, Ploiesti, Romania
  • Interferente multidisciplinare in medicina dentara; Congres A.M.S.P.P.R. – 2017, Bucuresti, Romania
  • Occlusion Foundation: Conversatii incepatoare; Dr. Iustina Verdes – 2016, Bucuresti, Romania
  • Mastership „Terapia cu laser in Stomatologie”: Modul 3: Dioda; Prof. Dr. Norbert Gutknecht – Bucuresti, Romania
  • Reabilitare estetica complexa: Restaurari directe si indirecte in zona estetica; Dr Domenico Massironi – 2016, Bucuresti, Romania
  • Posterior ceramic restoration mastery lecture and workshop; Dr. Richard G. Stevenson – 2016, UCLA, Los Angeles
  • Mastership ” Terapia cu laser in Stomatologie”: Modul 2: Erbium; Prof. Dr. Norbert Gutknecht – 2016, Bucuresti, Romania
  • Stratificare cu Enamel Plus Hri/Micerium pe dintii anteriori; Dr Cristina Ghita – 2016, Bucuresti, Romania
  • Congresul International de Estetica Dentara” Estetica si functionalitate”; S.S.E.R – 2016, Bucuresti, Romania
  • Mastership „Terapia cu laser in Stomatologie”: Modul 1; Dr. Norbert Gutknecht – 2016, Bucuresti, Romania
  • Style Italiano – de la restaurari directe la restaurari indirecte; S.S.E.R. – 2016, Bucuresti, Romania
  • Interferente multidisciplinare in medicina dentara; Congres A.M.S.P.P.R. – 2015, Bucuresti, Romania
  • Dentcof: Layers; Dr Jordi Manauta & Anna Salat – 2015, Timisoara, Romania

Ai o urgență? Suntem aici să te ajutăm.

images images
+40 723 612 162